Curs valutar BNR previziuni 2015

Black Friday

Curs valutar BNR este cel mai cautat termen in acesta perioada datorita fluctuatiilor cusrului valutar. Tensiunea românilor cu credite în franci elveţieni şi dolari a atins în primul trimestru cote alarmante după ce cele două valute au depasit pragul de 4 lei. Părerile analiştilor cu privire la cotaţiile valutare de la sfârşitul anului 2015 sunt împărţite: în timp ce unii economişti estimează apropierea francului de un nou maxim de 5 lei, alţii cred că dolarul va urca până la acest prag în decembrie. Singura evoluţie relativ stabilă, în jurul pragului de 4,45 lei/euro, rămâne cea a cursului leu-lui faţă de euro.

 

Curs valutar BNR previziuni 2015

Francul a început raliul în ianuarie, cotaţia dintre leu şi moneda elveţiană atingând valori record după ce banca centrală a Elveţiei a renunţat la plafonul de 1,2 franci pentru un euro. Cursul valutar al Francului elveţian a crescut atunci cu peste 20% în numai câteva zile, iar cursul a atins un vârf de aproape 4,6 lei/franc elveţian în a doua jumătate a lunii ianuarie. Ulterior, cotaţiile au scăzut spre 4,1 lei, dar cursul este în continuare cu circa 12% peste nivelul din decembrie. Debitorii în franci suportaseră deja o apreciere a monedei elveţiene cu 60% la începutul crizei, iar mulţi au ajuns să plătească acum rate duble faţă de cele ini-ţiale.

 

Tema cursului de schimb a fost şi rămâne foarte prezentă în spaţiul public. Evoluţia cursului este un subiect extrem de sensibil pentru români având în vedere că peste 60% dintre împrumuturile contractate de populaţie şi companii sunt în valută, cea mai mare parte fiind în euro. În aceste condiţii, episoadele de depreciere a leului au un efect psihologic puternic asupra românilor. Stocul creditelor în valută acordate persoanelor fizice era în noiembrie de echivalentul a 62 mld. lei (14 mld. euro), din care aproape 84% erau împrumuturi acordate în euro şi 15,7% reprezentau finanţările în franci elveţieni, potrivit datelor BNR. Creditele în dolari americani reprezentau numai 0,5%.

 

Cea mai importantă consecinţă a deprecierii leului este îngreunarea poverii creditelor în valută, care devine tot mai greu de suportat la un palier de curs mai ridicat. În aceste condiţii, perioadele de stabilitate a cursului vin ca un moment de respiro pentru clienţii cu credite în valută, pe umerii cărora s-a acumulat o presiune uriaşă în anii de criză.
Raiffeisen Bank anticipează un curs de 4,45 lei/euro pentru jumătatea acestui an şi de 4,40 lei/euro pentru sfârşitul anului. Cotaţia leu/franc va rămâne în jurul pragului de 4, în timp ce cursul leu/dolar ar urma să ajungă în iunie la 4,45, iar în de-cembrie la 4,9 lei/dolar, în viziunea Raiffeisen Bank.

 

sursa: businessmagazin.ro

 

 

Black Friday

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Black Friday